marți, mai 27, 2008

"VOTATI"

joi, mai 22, 2008

Fotoreportaj

Reportaj înfăţişat printr-o succesiune de fotografii, în special instantanee, însoţite de un text explicativ, care prezintă un eveniment, un fapt divers sau unele aspecte (actuale) din viaţa economică, politică, culturală, sportivă etc.

miercuri, mai 21, 2008

Regulile titlului

Titlul unui articol trebuie să apară aldin (îngroşat) pe prima linie. Titlul sau subiectul unui articol este în general parte din prima frază a unui articol în mod natural, însă unele articole au pur şi simplu nume.

Titlul articolului trebuie ales cu grijă, ţinând cont de următoarele:

  • Titlul trebuie să exprime, într-o formă atât succintă cât şi corectă, conceptul la care se referă articolul.
  • Dacă acelaşi termen se poate referi la două sau mai multe concepte diferite, titlul va conţine şi o informaţie suplimentară care să ajute la clarificarea subiectului. În cazul în care unul dintre sensurile posibile este mult mai răspândit decât celelalte, articolul care discută acel sens poate să nu aibă nici o precizare în titlu.

    Titlul paginilor

  • Forma propoziţiei. Este preferată scrierea cuvintelor cu minuscule, în afara numelor care au literă iniţială mare şi a situaţiilor când există capitalizare originală din partea autorului.
  • Titlul subpaginilor ar trebui să fie separat de titlul rădăcină printr-un slash ([[Titlu/Capitolul 1]]). Numele secţiunii ar trebui să îl reflecte pe cel prezent în lucrarea respectivă (Capitolul II, Capitolul 2, Actul 2 etc).
Titlul articolului este succedat de titlul Editurii/periodicului (revistei) în care acesta a fost inclus, de care este despărţit prin virgula. Titlul Editurii/periodicului va fi, de asemenea, listat cu literă mare şi va fi succedat de numărul periodicului.
Două rânduri sub titlu vor fi precizaţi profesorii coordonatori şi autorii. Pe rânduri distincte şi succesive vor fi trecute numele autorilor (pentru fiecare autor va fi precizat la începutul rândului cuvântul „Autor:”). Lucrările trebuie tehnoredactate în limba română, în Microsoft Word, folosindu-se stilul „Times New Roman”, cu o înălţime de 12 puncte. Titlurile din corpul lucrării vor fi evidenţiate prin centrare şi un cord de 16 puncte înălţime, în timp ce subtitlurile vor fi indentate la nivelul primului paragraf, vor avea o înălţime de 14 puncte şi corpul literelor de tip italic.

marți, mai 20, 2008

Piramidele egiptene

Piramidele Egiptului au fascinat si captivat imaginatia oamenilor înca din zorii istoriei. În secolul al V-lea î.Hr., celebrul Herodot descria calatoria sa în tara Marelui Hapi (Nilul), remarcând piramidele. Mai târziu, alti calatori greci si romani le-au admirat si chiar au avut ambitia nesabuita, dar atât de omeneasca, sa le escaladeze. Apoi, descrierile europene ale piramidelor se opresc abrupt pentru… mai mult de un mileniu, dupa declinul si caderea Imperiului Roman, în secolele al IV-lea – al V-lea d.Hr. Timpul si nisipul desertului între timp acoperise sau îngropase multe dintre ele.


Între 2630-1530 î.Hr. pe pamântul Egiptului au fost construite peste 90 de piramide regale. Timp de aproape un mileniu de istorie si civilizatie, constructiile în forma de piramida au evoluat de la o serie de terase suprapuse în trepte (cam ca etajele tortului miresei!), la structura piramidala în panta. Doua superlative, înca neegalate, s-au impus înca de atunci. Cea dintâi piramida, astazi cunoscuta specialistilor, dar si publicului larg, ca piramida în trepte de la Saqqarah, a fost ridicata în timpul domniei faraonului Djeser (aprox. 2630-2611 î.Hr.). Cea mai mare (ca dimensiuni) piramida a fost construita pentru faraonul Khufu, pe locul actualei localitati Giza. Denumita si Marea Piramida, aceasta este singura dintre Cele Sapte Minuni ale lumii care a supravietuit.

Piramidele s-au dezvoltat din mormintele regale ale perioadei de început a istoriei egiptene. În primele doua dinastii (2920-2770 si 2770-2649 î.Hr.) regii erau îngropati în orasul Abydos, în morminte acoperite cu o movila de nisip în interiorul unor ziduri de caramida. Din dinastia a treia (2649-2575 î.Hr.) faraonii au fost înmormântati sub un dreptunghi urias de caramida de pamânt, numit mastabas, de la termenul arab însemnând “bancheta/banca”.

Piramidele egiptene au servit atât ca morminte (probabil de tip cenotaf) pentru regi si regine, cât si ca punct de plecare a activitatilor religioase. Când un faraon sau sotia sa mureau, trupurile le erau tratate cu substante speciale, cu multa grija si atentie, iar apoi erau învelite în fâsii de pânza, pentru a fi pastrate ca mumii. Potrivit credintelor funerare egiptene, mormântul de tip piramida, unde se presupune ca ar fi fost asezata mumia era, era locul prin care faraonul putea trece în viata de dupa moarte. În Vechiul Regat (cca. 2575-2134 î. Hr.), artistii egipteni au cioplit hieroglife pe peretii camerei funerare destinate pentru a-l proteja pe monarhul defunct, în calatoria sa în lumea de dincolo. Aceste scrieri hieroglifice – imnuri, formule magice, instructiuni despre modul de comportament care trebuia adoptat dinaintea zeilor – se numesc Textele Piramidelor.

marți, mai 13, 2008

Incredibil

marți, mai 06, 2008

Ce mi-am propus in vacamta si ce am relizat

Chiar in a doua zi de vacanta, adica sambata mi-am propus sa merg la iarba verde inpreuna cu prieteni mei si nu in ultimul rand cu prietena mea unde aveam sa facem un gratarel tare bun. dar a intervenit o problema mare, adica a trebuit sa ii ajut pe parinti mei la pus de cartofi dar stati linistiti ca a doua zi de Paste am plecat la iarba verde si ne-am distrat de minune. Insa cea ce nu am putut realiza a fost ca nu am mers de 1 Mai la strand pentru ca afost o vreme tare nasoalaunde ma puteam distra pe cinste.